Articolul a fost publicat prima data pe aurelianlupu.blogspot.com, republicat la cererea urmaritorilor.
Pamant activ, argila coloidala sau argila bentonitica sunt cateva din denumirile sub care este cunoscuta bentonita, un silicat de aluminiu natural, constituit in principal din montmorilonita. Aceasta argila are proprietatea de a-si mari volumul prin fixarea apei si de a flocula in prezenta eletrolitilor si de a retine proteinele.
Primii utilizatori ai acestor argile au fost chinezii, in urma cu multe secole, acestia utilizandu-le la limpezirea uleiurilor. Dupa o expeditie in China, David Wessin, descopera in 1890 la Fort-Benton, statul Wyoming, importante zacaminte de montmorilonita, mult mai valoroase decat cele chinezesti. Acesta, denumeste, in 1898, argila obtinuta ca bentonita. In anii 1920, apar si primele incercari de utilizare a bentonitei in practicile vinicole, dar sunt rapid abandonate.
In 1939, in Romania, se descopera la Valea Chioarului, in judetul Maramures, cele mai protrivite bentonite recomandate la utilizarea oenologica.
Datorita aprecierii efectului deproteinizant, efectului de prevenire al casarii proteice si cuproase, bentonita devine din ce in ce mai utilizata in tarile viti-vinicole.
Bentonita bruta, din cauza umiditatii ridicate, are aspect untos si este plina de impuritati. Ea este extrasa sub forma de bulgari, lasata sa se usuce in aer liber, apoi supusa purificarii. Tehnologia de obtinere a bentonitei presupune urmatoarele procese: uscarea bulgarilor, maruntirea si macinarea lor, indepartarea pietrisului prin cernere, inmuierea si levigarea in apa, sedimentarea, decantarea, evaporarea apei, uscarea gelului si macinarea lui.
Geologic, bentonita este o argila rezultata din alterarea cenuselor vulcanice datorita hidratarii, schimbului ionic etc. Componentele acesteia sunt aluminosilicatul hidratat sau montmorilonitul, beidelitul si, uneori, carbonatul de calciu.
In functie de cationul predominant din spatiul interlamelar, bentonitele se impart in trei tipuri, fiecare tip avand anumite proprietati specifice privitor la afinitatea fata de apa, capacitatea de gonflare etc. Mai exact, cationii predominanti sunt Na+, Ca2+ si H+, benonitele purtand denumirile de Na-bentonita (bentonita sodica), Ca-bentonita (bentonita calcica) si bentonita acida.
Una din proprietatile bentonitei este afinitatea fata de apa, care, in general, este una ridicata, bentonita fiind higroscopica. In functie de cationul interlamelar, afinitatea este mai ridicata sau mai scazuta.
Capacitatea de gonflare este o alta proprietate importanta a bentonitei. Aceasta proprietate se rezuma la volumul pe care il are bentonita in urma absorbtiei apei. In aceasta situatie, bentonita sodica are cea mai ridicata capacitate de gonflare, in comparatie cu bentonita calcica si cea acida.
Capacitatea de gonflare este o alta proprietate a bentonitei, care variaza de la un tip la altul, existand un oarecare paralelism intre capacitatea de absorbtie si cea de gonflare.
Insusirea de floculare a bentonitei este o proprietate foarte importanta. Sarcinile electropozitive ale cationilor compenseaza sarcinile electronegative ale particulelor coloidale de bentonita, avand ca rezultat aglomerarea lor in flocule. Flocurarea apare si atunci cand coloizii electropozitivi sunt reprezentati de proteine, in special proteine adaugate, precum gelatina. Astfel s-a demonstrat ca vinul cleit cu gelatina si bentonita este mai limpede decat un vin cleit numai cu bentonita.
Aceste proprietati ale bentonitei valorificate la capacitatea lor reala produc efecte benefice asupra limpezirii vinului sau mustului si efecte benefice de deproteinizare ale acestora.
In concluzie, bentonita nu este „o chimicala” asa cum cred majoritatea romanilor, ci este un produs oenologic cat se poate de natural cu un rol important in obtinerea unor vinuri de o calitate ridicata.
Crama Aurelian Lupu 